IN PARCULET CU COPII

 Istoricii spun ca "Ziua Mamei" isi are originile in festivalul dedicat mamei zeilor Rhea, tinut in Grecia Antica. Zeita pamantului Rhea era sotia lui Cronos, zeul timpului si mama tuturor zeilor si zeitelor din Olimp. De asemenea, in Roma, Cybele mama zeilor era venerata inca din anii 250 IH. Sarbatoarea era cunoscuta sub denumirea de Hilaria si tinea trei zile, de pe data de 15 martie pana pe 18 martie.
In anii 1600, Anglia celebra o zi numita "Sambata Mamelor", in a patra sambata a postului Pastelui, pentru a cinsti mamele. In acele timpuri, multi oameni saraci lucrau ca servitori pentru bogatasi. Cum cea mai mare parte a slujbelor erau departe, acestia locuiau in casa stapanului lor. De Sambata Mamelor aveau permisiunea de a-si petrece ziua alaturi de cei dragi. O prajitura speciala se gatea pentru aceasta ocazie festiva. 
Odata cu raspandirea religiei crestine pe glob, istoricii sunt de parere ca "Mama Biserica" a substituit cealalta sarbatoare "Mama Zeita". Multi spun ca ceremoniile care erau tinute in cinstea lui Cybele au fost adoptate de biserica pentru a venera pe Maria, mama lui Isus Cristos. Ele reprezentau puterea spirituala care ne-a dat viata si ne protejeaza de tot ceea ce este rau. In timp, cele doua sarbatori s-au amestecat si au devenit una singura "Ziua Mamei".
In Statele Unite ale Americii, sarbatoarea dedicata mamei, a fost pentru prima data propusa, in anul 1872, de catre Julia Ward Howe. Trebuia sa fie o zi dedicata pacii. 
In anul 1907, Ana Jarvis, din Philadelphia, a inceput o campanie pentru a stabili ziua nationala a mamei. Jarvis a reusit sa convinga biserica din Grafton, din vestul Virginiei, sa celebreze "ziua mamei" in mai, cand comemora doi ani de la moartea mamei sale. Julia era foarte atasata de mama sa, Reese Jarvis, profesoara la Biserica Metodista din Grafton, Virginia de Vest. Astfel ca, atunci cand mama sa s-a stins din viata, impreuna cu sora sa oarba Elisinore, au incercat sa creeze o zi speciala dedicata mamelor. Simteau ca astfel copiii, care deseori isi neglijeaza de multe ori mama, sa realizeze ca trebuie sa-i acorde dragostea cuvenita cand inca aceasta mai este in viata. Erau de parere ca o zi dedicata mamei ar creste respectul pentru parinti si va uni mai mult familiile. 
Jarvis si sustinatorii ei au inceput sa scrie ministrilor, oamenilor de afaceri si politicienilor explicandu-le dorinta lor de a stabili o zi nationala a mamei. Ca rezultat al eforturilor lor prima zi a mamei a fost tinuta pe data de 10 mai 1908. Garoafele au devenit simbolul acestei zile, fiind florile favorite ale fostei doamne Reese Jarvis. In zilele noastre garoafa rosie este simbolul unei mame inca in viata, in timp ce garoafa alba comemoreaza pierderea ei.
Prima proclamatie a "Zilei Mamei" a fost citita de guvernatorul statului Virginia de Vest, in anul 1910. Oklahoma a celebrat de asemenea aceasta zi, in acelasi an. Pana in urmatorul an, "Ziua mamei" s-a celebrat in toate statele.
Presedintele Woodrow Wilson, a facut in anul 1914 un anunt oficial proclamand "Ziua mamei" ca zi de sarbatoare nationala in a doua duminica din luna mai. 
Pe 12 decembrie 1912 a luat fiinta Asociatia Internationala pentru Ziua Mamei.
Astazi multe tari din lume isi aniverseaza ziua mamei, la momente diferite, dar exista tari ca: Danemarca, Finlanda, Italia, Turcia, Australia si Belgia care-si celebreaza de asemenea ziua mamei in aceeasi zi cu Statele Unite.

                                                                           CARNAVAL

 

NOI AVENTURI IN LUMEA COPILARIEI CU NEPOTELUL MEU

 NEPOTELUL MEU CEL MAI DRAGALAS COPIL DIN LUME...

                                                                     Terapia prin ras      Rabelais afirma ca omul este animalul care rade. Uneori insa, uitam cat de important este rasul pentru noi.Daca te vei uita atent la cunostintele tale, vei observa ca persoanele optimiste si care au mereu zambetul pe buze sunt si mai placute, dar au si forta de a trece mai usor peste probleme. Zambind, facand glume sau, vorba romanului: "facand haz de necaz", ne facem viata mai usoara. In sprijinul acestei afirmatii putem aduce atat argumente psihologice, cat si fiziologice.Atunci cand mentinem o atitudine umoristica in ceea ce priveste o problema, aceasta nu va mai avea proportii atat de mari si nu ne va innegura viata. Acea problema nu ne va impovara constiinta si vom fi mai capabili sa gasim o solutie. Umorul presupune o anumita stare de detasare. De exemplu, nu vom putea niciodata sa radem la o inmormantare sau in cadrul unui alt eveniment tragic, pentru ca suntem mai implicati. Prin umor ne detasam de problema in cauza si ne este mai usor sa o privim in ansamblu, sa ii gasim solutii potrivite.

Rasul este de altfel un mecanism puternic prin care organismul nostru se apara. Probabil ca te-ai suprins uneori razand atunci cand te confruntai cu o situatie limita. Te-ai fastacit, te-ai simtit ciudat, pentru ca desi atmosfera era incordata, pe tine te bufnea rasul. Pe de o parte simteai un nod puternic in gat si erai gata sa izbucnesti in plans si pe de alta parte, nu reuseai sa blochezi zambetul care ti se intiparise pe fata.

Partenerul imi reprosa adeseori ca atunci cand ne certam pe mine ma bufneste rasul. Eram perfect constienta de problema, vroiam sa dezbatem, dar teama inerenta unei discutii in contradictoriu, imi activa un ranjet suspect de care doream sa ma dezlipesc. 

Un zambet, o privire calda, faciliteaza deschiderea si socializarea. De altfel, in cursurile pentru joburi care presupun comunicarea frecventa prin intermediul telefonului si nu numai, se recomanda sa zambim des. De ce ar fi important sa zambim cand stim ca persoana de la celalalt capat al firului nu ne vede? Ei bine, zambetul ne influenteaza foarte mult intregul comportament. El se citeste in vocea noastra, in gesturile noastre.

Mai mult, rasul este un fenomen de grup. Ai observat probabil ca atunci cand te afli intr-o sala de cinema ai tendinta de a rade mai puternic, decat atunci cand esti singura, chiar daca este vorba despre acelasi film. Acest fapt este exploatat de producatorii emisiunilor TV sau al sitcomurilor, cand momentele comice sunt insotite de rasul unei audiente. Acest ras poate parea artificial, caz in care are efectul contrar. Rasul ne apropie, dar rasul poate sa si excluda in cazul in care tinta glumelor este o alta persoana.
Zambetul, rasul, umorul pacalesc si organismul. Acestea sunt in general efecte ale unei stari de bine. Daca zambim, organismul nostru va intelege ca intr-adevar noi ne simtim bine si astfel va conspira pentru intarirea acestei stari. Ne vom pacali si pe noi insine, de altfel. Straduindu-ne sa ne simtim bine, sa zambim, in cele din urma vom reusi sa facem ca aceste stari sa devina reale. 

Rasul este de asemenea un foarte bun.... medicament. Pentru a intelege acest fapt, trebuie sa trecem rapid in revista cateva elemente de fiziologie. Rasul este un raspuns fizic involuntar la o emotie pozitiva. Rasul se manifesta prin expiratii scurte si sacadate si prin vocalizare (ha!ha!ha!). Acestea sunt efecte ale miscarii violente de inspirare-expirare ale diafragmei. Este vorba despre o miscare in lant care antreneaza si muschii fetei, laringele, muschii respiratori, diafragma si muschii abdominali. Toti acestia se contracta, in timp ce altii se relaxeaza. Muschii membrelor, de exemplu, se relaxeaza, motiv pentru care dupa o indelunga repriza de ras simtim nevoia de a ne aseza.

Rasul este si un bun exercitiu de respiratie, intrucat inspiram mult mai adanc, facem pauze mai lungi de respiratie si tindem sa expiram mai profund. Astfel, se produce o mai buna oxigenare a tesuturilor.

Rasul este bun si pentru sanatatea… mintala, avand un rol important in regularizarea mecanismelor neurochimice. Din acest motiv, atunci cand ne aflam intr-o situatie stresanta, avem tendinta de a izbucni in ras nervos. Atunci cand izbucnim in ras, organismul nostru elibereaza endorfine, care sunt analgezice naturale ce "iau durerea", instaland o stare de bine.

Tine minte ca toate efectele benefice ale rasului sunt valabile si in cazul in care te prefaci. Invata incet-incet sa razi mai des. Chiar daca te vei simti ciudat initial, efectele nu vor intarzia sa apara si in scurt timp iti va intra in reflex. Orice deprindere se invata, inclusiv cea de a rade des, de a zambi, de a... fi fericita!

                                                                                                                                                                                                                  

AM PRIMIT DIN NOU O LEAPSA DE LA DORYS IN CARE SPUNE SAMI PUN POZE CU MINE DE CAND ERAM MICA PE BLOG NU PREA AM MULTE POZE DECAT VREO CATEVA INTRUNA ERAM BEBELUS SI AVEAM VREUN AN SI SUNT FOARTE INCRUNTATA  ,IN ALTA  SUNT CU PAPUSA MEA FAVORITA PE NUME BLONDA PE CARE O IUBEAM NESPUS DE MULT SI O LUAM ORIUNDE CU MINE,INTRUNA PLANG CA NU VROIAM SA FAC POZA IAR IN ULTIMA SUNT IMPREUNA CU SORA MEA IUBITA RALUCA.                                                                                                              

    Ce viseaza bebelusul                                                                                  Chiar daca raspunsurile cercetatorilor raman inca ipotetice, ele deschid poarta unor descoperiri incredibile..Ce poate fi mai uimitor decat mina sa concentrata cand doarme profund, apoi brusc un zambet schitat sau acea incretitura a sprancenelor ca si cum o intrebare, capitala, tocmai s-a ivit in mintea sa… Aceasta varietate de mimici ascunde cumva o viata secreta intensa?... Ei bine da, nefacandu-le placere partizanilor “bebelusului – leguma”. Aceste cateva grame de dulceata plamadite din dragoste nu se multumesc sa doarma prosteste: ele viseaza! si nu putin…  8 ore de vise pe zi  Stiati deja ca bebelusii dorm mult, un nou-nascut batand recordul absolut cu 16 ore pe zi, in reprize de 3-4 ore. Dar stiati ca daca viseaza intre 50 si 60% din timp inseamna 8 ore pe zi? Diferite experiente au demonstrat ca somnul se desprinde in mai multe faze, insotite de semne caracteristice. Cu siguranta ati remarcat-o pe cea a “somnului agitat”, in care bebelusul afiseaza mimici asa-numite “sociale” (suras, bucurie, strambatura, dezgust, durere) care aproape va fac sa credeti ca este treaz. Activitatea electrica a creierului este deci intensa, ochii se misca sub pleoape, degetelele se agita, etc. Acesta este echivalentul somnului “paradoxal” la adult, durand la fel ca cel pe care noi il visam. Dar cel mai surprinzator este faptul ca bebelusul visa deja destul inainte de a se naste… Proba? Bebelusul avea deja un comportament asemanator…in uter.  Visele sunt indispensabile pentru dezvoltarea bebelusului    Gratie progreselor ecografiei, este posibil sa se observe inca din a douazecea saptamana de sarcina miscarile rapide ale ochilor si ale degetelor, semne ca fatul viseaza si el… La sfarsitul sarcinii, somnul “paradoxal” constituie de altfel marea parte a “siestelor”, precum in primele luni de viata. Dar oare de ce tocmai la fel si exact in acel moment? De fapt, cercetatorii presupun ca aceste faze de visare joaca un rol important in dezvoltarea sistemului nervos central, deci creierul are o perioada in care bebelusului ii lipsesc stimularile externe. Este inca si mai uimitor faptul ca aceste faze sunt esentiale in procesul memoriei, vazand, dupa o alta teorie, o “ reprogramare genetica”. Ele evita ca invataturile acumulate in timpul zilei sa imbibe prea tare memoria bebelusului. Retraind in vis in maniera sa, bebelusul isi faureste propria identitate. Ceea ce explica faptul ca, in ciuda unui mediu identic, fiecare micut ramane diferit…                                                            

   Inocenţa izolării                                                                                            Fiinţa se maturizează. Copilul uită plăcerea jocului pur şi se transformă în adult, acceptând resemnat problemele inerente acestui proces. Suntem atraşi în piesa de teatru a umanităţii, trebuie să renunţăm la multe dintre elementele definitorii ale personalităţii noastre pentru a putea rezista în cadrul sistemelor concepute în cadrul acesteia. Nu mai avem timp pentru noi, nu mai putem să ne satisfacem micile capricii existenţiale care înseamnă până la urmă însăşi esenţa vieţii noastre.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, omul devine conştient de prezenţa celorlalţi. Copilul este interesat de ceilalţi, vrea aproape întotdeauna să atragă atenţia, să fie punctul fiinţativ central. Însă în acelaşi timp, copilul este capabil să se izoleze, este capabil să uite de elementele exterioare. Copilul poate să ignore întreaga lume prin inocenţa sa. El nu este încorsetat de principii, pentru el cuvântul a priori nu are sens. Copiii, fiinţe aflate în stadiile incipiente ale existenţei lor, nu au prejudecăţi. Pentru ei nu există subiecte tabu, pentru ei nu există noţiuni absolutizate, nu există paradigme. Viaţa copilului este o continuă pendulare între efemerizări arhetipale. Căutarea nu are rezultate certe, totul este o joacă, nu sunt luate în calcul consecinţele. Copilul reuşeşte subconştient să se bucure cu adevărat de fiecare clipă, pentru că el nu trăieşte decât în prezent. Problemele oamenilor apar în momentul în care conştientizează societatea care îi înconjoară şi timpul liniar care le defineşte în mod esenţial viaţa. Trecut, viitor, acţiuni, consecinţe, iată noţiunile care ne transformă viaţa într-o lungă listă de programări. Izbucnirea spontană, necontrolată, a fost înlocuită de pregătirea minuţioasă. Copilul s-a transformat într-o entitate cinică care încearcă să îşi găsească un loc cât mai bun în angrenaj, fără să înţeleagă că astfel îşi anihilează conştiinţa.
Nu există soluţii absolute, pentru că umanitatea nu ar exista în absenţa societăţii. Însă indivizii nu trebuie să îşi renege niciodată esenţa. Fiinţa noastră trebuie înţeleasă şi preţuită, pentru că este singurul lucru care ne aparţine cu adevărat. În mijlocul tumultului, să învăţăm să ne izolăm măcar pentru câteva momente, să învăţăm să trăim în primul rând pentru noi.
Dacă privim atent în jur, vom descoperi că există o paletă infinită de senzaţii pe care le putem percepe doar prin experienţă directă, nemijlocită. Iureşul necontenit al vieţii ne împiedică însă de multe ori să înţelegem. Nu trebuie să dramatizăm, regulile jocului sunt făurite de noi şi pot fi schimbate oricând. Să nu renunţăm de dragul grupului la propria noastră fiinţă, pentru că niciodată altcineva nu ne va putea înlocui conştiinţa.
Nu trăim pentru ceilalţi, trăim pentru noi, iar inocenţa copilului ar trebui să ne pună pe gânduri. Putem să ne abandonăm şi noi senzaţiei, putem încerca să renunţăm la raţiune pentru câteva momente, putem alege să ne delectăm cu o mostră de viaţă pură, brutală, o mică părticică din viaţa care ne invadează fiinţa. Doar astfel putem înţelege cu adevărat ce înseamnă fiorul trăirii, doar astfel ne putem desăvârşii prezentul. Nu plănuind viitorul, nu rememorând trecutul, nu meditând la nesfârşit asupra reacţiilor celor din jurul nostru, ci trăind, făurind istorie prin fiecare mişcare a noastră. Actorul este singurul care se bucură cu adevărat, pentru că acţiunea îl învăluie, îl înalţă.
Copiii refuză să se supună lumii, copiii vor să îşi determine existenţa. Ei nu se lasă zdrobiţi de bariere, ei ştiu că pot oricând să refuze intervenţia exterioară, ei ştiu că pot oricând să îşi creeze un alt univers, mai bun. Să nu lăsăm această speranţă să se stingă odată cu înaintarea în vârstă, să nu devenim ursuzi doar pentru că ceilalţi ne învaţă să nu mai credem în şansa noastră. Speranţa nu trebuie să moară niciodată pentru că pe baza ei putem construi edificii impunătoare. Jocul trebuie să fie acceptat, pentru că până la urmă nu avem nimic de pierdut.
Să rămânem copii în adâncul nostru, să învăţăm să căutăm în fiecare secundă un prilej pentru un zâmbet. Iar dacă ne simţim copleşiţi de societatea care se contractă perpetuu, să nu uităm că există undeva un ţărm, un asfinţit, o izolare, care aşteaptă să ni se ofere, măcar pentru câteva secunde...
                                                                       

Papagalii sunt, probabil, cele mai iubite si intalnite pasari de companie, inteligenta lor fascinand omul inca din timpuri stravechi.

Relatia speciala a cainelui cu stapanul sau se datoreste faptului ca, similar cu omul, cainele este un animal social. Acest aspect sta la baza adaptarii cainilor la situatii sociale umane si a capacitatii de a fi dresati. Cainii isi percep stapanii ca pe membri ai haitei lor. Desi cainii indeplinesc in societate o multitudine de roluri, cel mai frecvent si mai comun este acela de companion, �cel mai bun prieten al omului�.

Hamsterii  
Hamsterul face parte din familia rozatoarelor, este de marimea unui soarece, are blana de diferite culori si este considerat unul dintre animalele de companie cele mai iubite de copii.

Pisicile  
Pisica domestica este unul dintre animalele de companie cele mai apreciate si iubite, atat de copii, cat si de maturi. Sunt foarte afectuoase si au calitatea de a aduce liniste in sufletul stapanilor lor.